Petiție / Audiență

Începând cu 1 aprilie 2019 a întrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, nr.116/2018

Prin petiție, în sensul prezentului cod, se înțelege orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică.

Petiția poate fi depusă în scris la autoritatea publică ori expediată prin poștă sau fax, transmisă în formă electronică sau depusă verbal.

Dacă petiția se transmite în formă electronică, ea trebuie să corespundă cerințelor legale stabilite pentru un document electronic.

Petițiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poștale sau electronice a petiționarului nu se examinează.

Recepționarea, evidența, înregistrarea, examinarea, controlul asupra soluționări, raportarea, păstrarea și arhivarea petițiilor și contestațiilor adresate Institutului de Neurologie și Neurochirurgie ”Diomid Gherman” , precum și organizarea audiențelor se efectuează în strictă conformitate cu prevederile legislației cu privire la petiționare.

Pagina web a IMSP INN ”Diomid Gherman” Vă oferă posibilitatea de a adresa petițiile și contestațiile în formă electronică completând forma —- Petitie_INN

Pentru mai multe informații privind modul de depunere și examinare a petițiilor vă recomandăm să consultați:

http://lex.justice.md/md/376815%20/

http://lex.justice.md/md/311759/

http://lex.justice.md/md/353612/


Programul audiențelor :

1. Grigore Zapuhlîh Director  INN prima şi a treia zi de luni a lunii curente 1500   1630
2. Valerii Timirgaz Director adjunct știință și inovare  prima şi a doua zi de luni a lunii curente 1400  1530
3. Octavian Misic Director adjunct medical prima şi a doua zi de luni a lunii curente 1500  1630

Înscrierea solicitanţilor pentru audienţă la director şi directorii adjuncţi se efectuează zilnic, în anticamera instituţiei, în temeiul demersului în scris sau prin programare telefonică (tel: 022-82-90-01).
Audienta-INN — poate fi expediată, în prealabil,  prin e-mail: anticamera@inn.md sau fax: (022) 72 32 59