Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Pentru pacienţi

Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie (INN) este instituţie medicală specializată care prestează asistenţă medicală de ambulatoriu şi spitalicească pacienţilor cu maladii ale sistemului nervos, inclusiv servicii de reabilitare neurologică  fiind şi bază ştiinţifică, destinată pentru efectuarea investigaţiilor ştiinţifice, elaborarea şi implementarea în practică a celor mai noi realizări ştiinţifice şi constituie baza clinică de pregătire a cadrelor USMF „N. Testemiţanu”.

În INN  au fost implementate şi se utilizează pe larg un şir de metodologii moderne de diagnosticare şi tratament: Tomografie Computerizată cu posibilitatea investigaţiilor vaselor cerebrale (CT- angio) al crierului şi coloanei vertebrale cu reconstrucţia volumetrică tridimensională, Dopplerografia ultrasonografică transcranială a vaselor magistrale cerebrale intra- şi extra- craniene, electroneuromiografia cu potenţiale evocate (somatosenzitive, auditive şi vizuale), electroencefalografia computerizată, investigaţii rentghenoligice digitale, aparataj complex pentru investigaţii neurooftalmologice.

În practica cotidiană se utilizează pe larg metode noi de tratament neurochirurgicale prin utilizarea microscoapelor chirurgicale performante, navigatorului neurochirurgical intraoperator, doplerografiei şi electroencefalografiei mobile, ghidare rehtghen mobil, etc. al tumorilor şi metastazelor vaselor cerebrale şi măduvei spinării, anevrismelor, malformaţiilor vasculare şi anastomozelor carotido-cavernoase.

Prin metoda endoscopică se tratează cu succes un şir de patologii complicate ale creierului, de asemenea una dintre cele mai răspândite maladii ale populaţiei – hernia de disc intervertebrală.

Totodată, este efectivă activitatea spitalului în domeniul neurorecuperării primare şi neuroreabilitării ale pacienţilor în urma afecţiunilor grave.

Asistenţa medicală specializată de ambulator

Secţia consultativă  prestează asistenţa medicală specializată de ambulator cu medicii specialişti, care activează în cabinetele specializate de profil neurologic şi neurochirurgical:

  • Neurochirurgie vasculară
  • Neurochirurgie spinală
  • Cefalee și tulburări vegetative
  • Vertebronbeurologie
  • Recuperare primară
  • Neurooftalmologie

La necesitatea pentru confirmarea diagnosticului şi a conduitei de tratament pacienţii sunt trimişi pentru efectuarea investigaţiilor medicale complimentare în cadrul instituţiei:

  • Laboratorul clinic
  • Cabinet EMG şi Potenţiale evocate, cabinet ECG
  • Secţia Radiologie şi Imagistică (cabinetul Radiologie, CT, USG Doppler, Osteodensitometrie DEXA)

Anual în secţia consultativă (policlinica) sunt acordate  aproximativ 25000 consultaţii.

Asistenţa medicală specializată de ambulator programată, persoanelor ce deţin poliţă de asigurare medicală în INN se acordă gratis în baza biletului de trimitere-extras (F-027/e), eliberat şi completat în modul stabilit de medicul specialist neurolog din cadrul spitalului raional sau municipal.

Pacienţii asiguraţi care solicită asistenţă medicală specializată de ambulator sunt obligaţi să se înregistreze la Registratura secţiei consultative, unde este necesar de prezentat buletinul de identitate, poliţa de asigurare medicală şi trimiterea-extras (F-27/e) pe care este necesar să fie aplicată parafa cu antetul instituţiei medico-sanitare care trimite pacientul la consultaţie, semnătura şi parafa personală a medicului şi a instituţiei medicale.

La prezentarea directă a persoanei asigurate la medicul specialist de profil, fără trimitere-extras (F-027/e) cheltuielile pentru serviciile medicale prestate sunt achitate de pacient, după informarea acestuia despre posibilitatea şi modul de a beneficia de servicii medicale gratuite, cu consemnarea acordului privind prestarea serviciilor medicale contra plată în documentaţia medicală primară (F-025/e).

Consultaţia persoanei neasigurate de către medicul specialist de profil se efectuează contra plată, conform tarifului stabilit în Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituţiile medico-sanitare publice,cu achitarea în casa instituţiei medico-sanitare cu eliberarea bonului de plată.

La sosirea în instituţie pentru consultaţie persoanele care nu deţin poliţă de asigurare medicală prezintă în registratura secţiei consultative buletinul de identitate şi trimiterea-extras(F – 027/e), completată în modul stabilit. Consultaţiile medicale acestor persoane sunt prestate contra cost, conform catalogului de preţuri aprobat.

Menţionăm că consultaţiile medicale în cadrul secţiei consultative sunt necesare să fie programate, în prealabil, prin intermediului numerelor de telefon: 022 829027, 022 725347.

Asistenţa medicală spitalicească

INN asigură asistenţă medicală spitalicească specializată în staţionar cu o capacitate totală de 170 de paturi spitaliceşti:

  1. Clinica Neurologie – 120 paturi (Neurourgenţe; Neurorecuperare primară; Neurologie Vasculara și Extrapiramidală; Maladii Neuromusculare.)
  2. Clinica Neurochirurgie – 50 paturi (Neurochirurgie spinală; Neurochirurgie vasculară)
  3. Unitatea Primiri Urgente

Anual în staţionarul instituţiei sunt trataţi circa 5600 pacienţi şi în mediu se efectuează 1800 intervenţii chirurgicale.
Internarea pentru tratament  în cadrul INN poate fi programată şi conform urgenţelor neurologice şi neurochirurgicale prin intermediul serviciului asistenţă medicală urgentă 903 şi serviciului  republican „AVIASAN”.
Internarea programată se efectuează în baza biletului de trimitere eliberat de medicul specialist de profil, coordonată cu şefii de secţii din staţionar, sau a medicului de familie din unităţile teritorial-administrative unde lipseşte medicul specialist respectiv.

Pentru internarea programată în INN pacientul este obligat să efectueze  investigaţiile de laborator şi instrumentale, în conformitate cu prevederile protocoalelor clinice, indicate de medicul specialist,  din contul asistenţei medicale specializate de ambulator din teritoriu de reşedinţă.

În cazul când, pacientul fiind trimis din teritoriu la consultaţia medicului specialist de profil din INN, se constată necesitatea spitalizării în instituţie, acesta asigură spitalizarea sau, după caz, programarea internării, în baza înscrierii respective în documentaţia medicală primară sau biletului de trimitere-extras (formular 027/e).

Trimiterea-extras (F-027/e) pentru  internare programată în cadrul spitalului trebuie să conţină parafa cu antetul instituţiei medico-sanitare, semnătura şi parafa personală a medicului şi a instituţiei/subdiviziunii.

La adresarea directă pentru internare în INN fără programare, cheltuielile sunt achitate de către pacient, după informarea acestuia despre posibilitatea şi modul de a beneficia de servicii medicale gratuite, cu consemnarea acordului privind prestarea serviciilor medicale contra plată în documentaţia medicală.

Cheltuielile pentru serviciile medicale specializate de ambulator în cadrul secţiei internare şi spitalicească prestate persoanelor neasigurate în cadrul INN sunt achitate de către pacient în casa spitalului (pe timp de noapte în secţia internare), în corespundere cu costurile prevăzute în Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituţie.