FOTO: Neurochirurgii de la INN, în pas cu cele mai performante inovații din medicina modernă
O clinică modernă este obligată să se dezvolte şi să fie în pas cu tehnologiile avansate!
Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” a achiziționat recent un aparat ultrasonografic ARIETTA Precision care este un sistem de diagnostic cu stil inovator, conceput pentru a se încadra într-un spațiu restrâns și cu o calitate superioară a imaginii.
Pe 1 aprilie acest aparat a fost deja pus în practică și utilizat în efectuarea a două intervenții neurochirurgicale. ARIETTA Precision este dotat cu un monitor tactil mare de 21,5” fixat pe un braț care poate oferi manevrabilitate în sala de operație, transductoare pentru efectuarea biopsiilor minim invazive. În plus, prin prin legătura fără fir, monitorul și unitățile de bază pot fi separate.
Ecografia intraoperatorie este o examinare imagistică în timp real care ajută neurochirurgul la identificarea, localizarea şi caracterizarea patologiilor intracraniene cît şi la orientarea în spaţiu dar efectuarea biopsiilor ghidate.
Cu ajutorul acestei investigaţii sunt definite caracteristici de ecogenitate, dimensiune şi pot fi configurate diverse structuri intracerebrale alături de rapoartele între procesul patologic intracranian cu alte structuri anatomice. Ultrasonografia intraoperatorie facilitează determinarea exactă a procesului patologic, independent de localizarea acestuia. Utilizarea monitoring-ului discret cît şi în regim de timp real asigură controlul manipulaţiilor chirurgicale şi permite de a aprecia gradul rezecţiei tumorale.
Efectuarea abordurilor cruţătoare, conform datelor USIO, diminuează traumarea ţesutului cerebral intact, astfel micşorînd gradul de manifestare a modificărilor ischemice şi a edemului cerebral în perioada postoperatorie la pacienţii cu tumori supratentoriale. Navigarea intraoperatorie ultrasonografică este o metodă de obţinere a imaginii discrete a structurilor cerebrale în orice moment a intervenţiei chirurgicale, ţintire a obiectului de cercetat şi control etapizat al manipulaţiilor chirurgicale inclusiv şi în regim de timp real.
Cu toate că pe parcursul ultimilor ani au fost elaborate sistemele de neuronavigare de ultimă generație bazate pe IRM intraoperatorie, este actuală dezvoltarea și implementarea metodelor simple și efective cum ar fi ultrasonografia intraoperatorie. Aceasta este una dintre puținele metode ce permit de a determina dimensiunile și profunzimea tumorii în regim de timp real. Crearea și înnoirea permanentă a utilajului ultrasonografic face posibilă aplicarea acestora în cadrul intervențiilor neurochirurgicale.
Nivelul contemporan al asistenței medicale, ce include metode de diagnostic și tratament de înaltă tehnologie, permite dar și impune respectarea principiilor invazivității minimale în neurochirurgie.
La baza acestor principii stă tendința de efectuare a rezecției totale cu o lezare minimală a substanței cerebrale intacte.