FOTO: Medicii de la INN au fost vaccinați împotriva COVID-19
Pe 3 martie în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” a fost lansată campania de vaccinare împotriva COVID-19. Primii care au fost vaccinați sunt Alexandru Grumeza, șeful Unității Primiri Urgențe INN și Alexandru Anghel, șef secție Anestezie. Prima femeie doctor din cadrul INN care a primit vaccinul a fost neurologul Ana Belenciuc.
Aceștia au menționat că se simt bine iar administrarea vaccinului este una nedureroasă.
Precizăm, că până la această oră toți colegii noștri, care s-au vaccinat nu au avut reacții adverse. Aceștia au revenit la locul său de muncă și au continuat tratarea pacienților.
Exemplul lor a fost urmat și de ceilalți lucrătorii medicali ai Institutului, astfel, timp de două zile, pe 3 și 4 martie fiind administrate toate cele 90 de doze de vaccin care au fost primite de INN.
Menționăm că, vaccinul AstraZeneca este precalificat de Organizația Mondială a Sănătății și înregistrat în Republica Moldova, de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, la data de 26 februarie curent. Acesta are o eficacitate de 60-90%, intervalul de administrare fiind de la 4-12 săptămâni și este administrat persoanelor cu vârsta 18+. Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat până în prezent în peste 50 de țări, prima țară fiind Marea Britanie, urmată de UE și India.
Conform planului autorităților, vaccinarea va fi efectuată în trei etape. În primele două luni de vaccinare, este planificată vaccinarea a 70 de mii de lucrători medicali și asistenți sociali.
În cea de-a doua etapă, în următoarele patru luni, persoanele de peste 60 de ani, persoanele cu boli cronice, profesorii, polițiștii, militarii și lucrătorii din închisori vor fi vaccinați. Potrivit Ministerului Sănătății, acesta este de aproximativ 733 mii de persoane.
A treia etapă, în care restul populației va fi vaccinată, va dura până la formarea imunității colective în țară.