INN-ul a primit din partea Fundației Medicale „Valeriu Ghereg” un microscop în valoare de 241 345,21
Fundația Medicală „Valeriu Ghereg” a transmis către Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” în folosință, cu titlu gratuit, un microscop Luminiscent model MIB–L LOMO complectație specială.
Microscopul va fi utilizat pentru realizarea proiectului de cercetare „Produse noi, inovative cu performanțe remarcabile în medicină (biofarmaceutică). Elucidarea mecanismelor moleculare și celulare ale acțiunii acestor produse noi și argumentarea folosirii lor la eficientizarea tratamentului unor patologii”.
Implementatorii proiectului, USMF „Nicolae Testesmițeanu” de comun cu IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie ”Diomid Gherman” și-au propus în cadrul proiectului să cerceteze mecanismele moleculare și celulare ale acţiunii unor produse inovative noi şi argumentarea utilităţii folosirii lor în prevenţia şi tratamentul unor maladii multifactoriale, în special, celor neoplazice.
Obiectivele stabilite în cadrul proiectului sunt:
– screening-ul și selectarea celor mai active produse inovative noi prin evaluarea viabilităţii celulare și a potenţialului citotoxic în diverse sisteme celulare – celule tumorale și celule normale ce se divid rapid și cercetarea proprietăților lor antiinvazive, antiaterogene, vasoprotective, antiinflamatorii;
– cercetarea influenţei celor mai eficiente produse inovative noi asupra sistemului celular redox-tiolic, balanței prooxidante-antioxidante, nivelului moleculelor de comunicare inter-intra-celulare în experienţe in vitro și elucidarea mecanismelor biochimice ale acțiunii lor;
– evaluarea unor ţinte moleculare ale acţiunii produselor inovative noi, elucidarea rolului lor in modularea proliferării și diferenţierii celulare, angiogenezei şi apoptozei și aprecierea rolului lor patogenetic;
– elucidarea influenței celor mai active produse inovative noi asupra parametrilor toxicităţii acute și subcronice, indicilor farmacologici, hematologici şi biochimici de bază și importanța lor pentru diversificarea arsenalului de mijloace terapeutice necesare corecției dereglărilor ce apar în diverse patologii.
Valoarea microscopului este de 241 345,21 (două sute patruzeci și una mii trei sute patruzeci și cinci, 21) lei. Iar procurarea acestuia a fost posibilă din fondurile colectate în cadrul campaniei „Tara are nevoie de Terapie Intensivă!” desfășurat în vara anului trecut.
Administrația INN aduce sincere mulțumiri directorului administrativ al Fundației, Ion Chesov, lui Serghei Cobîlețchi și lui Valentin Calancea – membri ai consiliului de administrare și lui Ruslan Baltaga – președinte al consiliului de administrare.