Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” (INN) își reafirmă angajamentul pentru sănătatea pacienților și combaterea impactului devastator al Accidentului Vascular Cerebral (AVC)
Pe 13 noiembrie 2024, Centrul Multidisciplinar AVC din cadrul INN, a organizat o conferință de presă dedicată campaniei naționale de recunoaștere și prevenire a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), sub egida Ministerului Sănătății.
La eveniment a fost prezent domnul Alexandru Gasnaș, secretar de stat al Ministerului Sănătății, care a evidențiat importanța recunoașterii rapide a simptomelor AVC, dar și valoarea intervențiilor moderne oferite la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.
În cadrul conferinței, medicii neurologi și neurochirurgi endovasculari care activează în cadrul Centrului Multidisciplinar AVC din INN, în frunte cu directorul interimar Vladimir Dolghi, au prezentat progresele făcute în primele 10 luni de la deschiderea Centrului Multidisciplinar, iar pacienții care au beneficiat de tratament au împărtășit experiențele lor și recuperarea obținută în urma intervențiilor medicale complexe.
În primele 10 luni ale anului 2024, la INN au ajuns în jur de 2000 de pacienți cu suspiciuni la AVC. La aproximativ 1100 dintre ei a fost confirmat diagnosticul. Menționăm că o treime dintre ei au ajuns în fereastra terapeutica – primele 6 ore de la debut, iar 16 % au fost supuși la proceduri de revascularizare – 190 pacienți.
Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” este dedicat sănătății pacienților 24/7, dispunând de echipamente de ultimă generație, inclusiv CT și IRM, dar și de o secție specializată TI Stroke și două săli de angiografie moderne.