O tânără moldoveancă, operată cu succes la INN. Intervenție realizată de directorul Grigore Zapuhlîh împreună cu un neurochirurg din Germania
O tânără din raionul Cantemir pe nume Andrea Butnaru, în vârstă de 22 de ani a descoperit recent că suferă de o boală genetică încă de la naștere.
Tânăra a fost diagnosticată cu Malformație Chiari tip I, siringomielie C1-Th11, atrofie medulară difuză C2-Th11. Hiperostoză a oaselor craniului. Pareză tranzitorie a nervului facial bilateral. Protruzii discale cervicale, toracice și lombare.
Tratamentul medicamentos nu au ajut-o, iar unica soluție rămânea a fi doar o intervenție chirurgicală, ce-i poate schimba parcursul distrugerii măduvei spinării, apariției paraliziei, pierderii capacității de a simți durerea și temperatura, dar și deformarea coloanei vertebrale.
Din păcate, pacienta a fost dusă în eroare de către unii medici și informată eronat precum că o asemenea intervenție chirurgicală poate fi făcută doar peste hotare iar operația ar costa în jur de 19.300 de euro, bani pe care tânăra fiind studentă, nu îi avea.
În luna august curent, Andrea s-a adresat printr-o scrisoare deschisă președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, pentru a primi ajutor pentru o intervenție chirurgicală programată în Spania.
La doar câteva luni distanță, tânăra a fost operată cu succes la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.
Asta după ce directorul INN, profesorul Grigore Zapuhlîh s-a autosesizat și s-a oferit să salveze viața acestei tinere absolute gratuit.
Mai mult, neurochirurgul moldovean s-a adresat pentru suport Directorului Centrului de Neurochirurgie din spitalul Asclepios, Hamburg, Germania, Profesorul Uwe Kehler. Colegul său german a fost de acord sa vină în Moldova să participe la operație sub formă de voluntariat.
Așadar, operația a fost realizată cu succes, în data de 13 decembrie. Aceasta a avut loc la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie cu implicarea celor doi profesori, Grigore Zapuhlîh și Uwe Kehler care au fost asistați de o echipă din cadrul Institutului.
Acum, Andrea și-a revenit după operație și se simte bine iar noi promitem să revenim cu înregistrare video din ziua externării Andreei din spital.