Centrul de somnologie / de medicina somnului
Caracteristica generală
Centrul de Somnologie este o subdiviziune funcţională a Instituţiei Medico-Sanitare Publice, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, care a fost lansat pe data de 20 decembrie 2013 prin ordinul Minesterului Sănătății.
Centrul este fondat în baza subdiviziunilor INN: Cabinetul consultativ specializat de electroencefalografie și polisomnografie al policlinicii; Laboratorul de Neurologie Funcţională; Centrul Naţional de Cefalee şi Tulburări vegetative; Secţia spitalicească de Cefalee şi Tulburări Vegetative.
Centrul activează în strânsă colaborare cu catedra Fiziologia Omului şi Biofizică și Catedra Neurologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ” Nicolae Testemiţanu, precum și cu mai multe laboratoare științifice din cadrul instituțiilor medicale din Republica Moldova, precum și de după hotarele ei.
Echipa centrului este formata din: MOLDOVANU Ion, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale; VOVC Victor, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale; ODOBESCU Stela, doctor habilitat în științe medicale; ROTARU Lilia, doctor în medicină; LUPUȘOR Adrian, medic neurolog.
Activități principale
Scopul centrului este profilaxia, diagnosticul și tratament tulburărilor somnului, precum și realizarea cercetărilor ştiinţifice în cadrul diferitor proiecte şi studii naţionale şi internaţionale.
Diagnosticul și tratamentul tulburărilor de somn se realizează în câteva etape:
- Consultația medicului, examenul clinic, completarea chestionarelor;
- Investigare prin poligrafie cardiorespiratorie sau polisomnografie;
- Interpretarea datelor clinice, chestionarelor, rezultatelor poligrafiei/polisomnografiei, formularea diagnosticului.
- Indicarea tratamentului. În cazul sindromului de apnee obstructivă în somn se va efectua titrarea (ajustarea presiunii) cu aparatul CPAP (presiune pozitivă în căile aeriene).
Serviciile prestate de Centru:
- Consultația și evaluarea clinică a medicului neurolog cu specializare în domeniul medicinei somnului;
- Interpretări chestionare (pentru aprecierea gradului de somnolență, calitatea somnului, screening-ul tulburărilor de respirație în somn etc.);
- Poligrafie cardiorespiratorie ambulatorie;
- Titrare în staționar (ajustarea presiunei pozitive continuă în căile aeriene cu ajutorul aparatului CPAP/BiPAP pentru tratamentul SAOS);
- Titrare ambulatorie automată (ajustarea presiunii pozitive continuă în căile aeriene în mod automat, prin intermediul AutoCPAP);
- Polisomnografie (în staționar);
- MSLT (Multiple Sleep Latency Test) – testul de adormire multiplă;
- MWT (Maintenance of Wakefulness Test) – testul de menținere a vigilenței;
- ”Split-night study” – ½ de noapte se diagnostică pacientul prin PG sau PSG, iar a doua jumătate de noapte, dacă sunt indicații, se ajustează tratamentul cu CPAP.
Nomenclatorul maladiilor tratate
Insomnii: | insomnia psihofiziologică |
insomnia paradoxală | |
insomnia idiopatică | |
Tulburări de ventilație în timpul somnului: | sforăit |
sindromul de apnee obstructivă în somn | |
sindromul de apnee centrală în somn | |
sindromul de hipoventilație în somn. | |
Hipersomnii de origine centrală: | hipersomnia idiopatică |
hipersomnia recurentă | |
narcolepsia | |
Tulburări de ritm circadian: | tulburări de somn asociate lucrului |
ritm neregulat veghe-somn | |
sindromul de fază circadiană avansată/întârziată. | |
Parasomnii: | somnambulism |
vorbitul în somn (somniloquismul) | |
paralizia asociată somnului | |
comportamentul patologic asociat fazei REM. | |
Tulburări motorii în timpul somnului: | mișcări ritmice în somn |
bruxism | |
crampe nocturne |
Utilajul folosit
Centrul este dotat cu polisomnograf şi poligrafe cardiorespiratorii care permit diagnosticarea precum şi cu CPAP-uri, APAP-uri, BiPAP-uir pentru tratamentul tulburărilor de somn. Dotarea Centrului permite efectuarea polisomnografiei în staţionar, precum şi a poligrafiei cardiorespiratorii ambulatorii, în dependenţă de necesităţi. De asemenea, personalul centrului, în caz de necesitate se pot deplasa cu poligraful cardiorespirator în alte centre medicale.
Domeniul de cercetare
- Tulburările de respirație în timpul somnului; corelarea acestora cu tulburările de respirație în timp de veghe.
- Tulburări de respirație în somn și sindromul cefalalgic.
- Insomniile.
Specialiştii centrului:
dr. MOLDOVANU Ion, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale.
dr. VOVC Victor, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale.
dr. ODOBESCU Stela, doctor habilitat în științe medicale.
dr. ROTARU Lilia, doctor în medicină.
dr. LUPUȘOR Adrian, medic neurolog.