Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Cu suportul TİKA, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din capitală va avea o sală nouă de operații

Agenția Turcească de Cooperare și Coordonare (TİKA) va renova una dintre sălile de operații din cadrul IMSP Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.

Institutul, care activează din anul 1950 și oferă asistență medicală pacienților din întreaga țară, anual prestează servicii medicale pentru aproximativ 10.000 de persoane și realizează în medie 2.000 de intervenții chirurgicale pe an.

Implementarea proiectului realizat de către TİKA se va desfășura în două etape. La cea inițială se preconizează renovarea completă a unei săli de operații, una dintre cele mai importante verigi ale spitalului, iar ulterior achiziționarea echipamentelor medicale pentru sala de operații. La fel, în cadrul proiectului se va efectua renovarea și echiparea camerei de dezinfectare, a camerelor de odihnă și a vestiarelor din Blocul de Operații.

Protocolul de colaborare pentru realizarea proiectului dat a fost semnat de directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Vladimir DOLGHİ, și coordonatorul TİKA din Chișinău, Tarık METE.

Este preconizată finalizarea proiectului până la sfârșitul acestui an, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii medicale.

În același timp, pe lângă lucrările de renovare și echiparea Blocului de Operații, vor fi organizate diverse programe de formare profesională pentru personalul medical al instituției, pentru a permite schimbul de experiență cu colegii din Turcia.