Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Excelență în neurologie: Lilia Rotaru obține titlul de doctor habilitat cu o cercetare de referință despre boala Parkinson

Comunitatea medicală din Republica Moldova marchează un moment de referință. Lilia Rotaru, doctor în științe medicale, conferențiar cercetător și secretar științific al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, a susținut public teza de doctor habilitat în științe medicale cu tema:

„Boala Parkinson și modificările cerebrovasculare: studiu clinico-epidemiologic și neuroimagistic”.

Această lucrare reprezintă rezultatul a peste două decenii de dedicare, cercetare și implicare directă în îngrijirea pacienților cu boala Parkinson — un domeniu în care dna Rotaru este recunoscută ca un specialist de prim rang la nivel național.

Prin acest succes academic, Lilia Rotaru consolidează poziția Institutului de Neurologie și Neurochirurgie în cercetarea bolii Parkinson și aduce un aport valoros la înțelegerea mecanismelor clinice și neuroimagistice ale acestei afecțiuni.

Este moment de mândrie pentru institut, pentru domeniul neurologiei și pentru întreaga comunitate științifică a țării.

Consultant științific:

– Stanislav Groppa, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Catedra de neurologie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”, academician al AȘM.
Comisia de susținere publică a tezei:

• Svetlana Hadjiu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, USMF „Nicolae Testemițanu” – președinte

• Cristian Falup Pecurariu, doctor în științe medicale, profesor universitar, Universitatea Transilvania din Brașov, România; membru al Grupului de Conducere al Societății Internaționale de Boală Parkinson și alte Tulburări de Mișcare – referent

• Gheorghe Railean, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar cercetător, IMSP Institutul Mamei și Copilului – referent

• Alexandru Carauș, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, IMSP Institutul de Cardiologie – referent

• Larisa Spinei, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu” – referent

• Valeriu Cobeț, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Catedra de patologie, USMF „Nicolae Testemițanu” – referent