Istoria începe cu Jana… 52 de ani dedicați medicinei și toți în cadrul INN
Doamna Jana Bîzdîga, asistentă medicală în secția neurochirurgie spinală a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” marchează în acest an un jubileu profesional de 52 de ani de activitate în profesie și toți în instituția dată.
52 de ani dedicați medicinei. Șeful secției neurochirurgie spinală, unde activează doamna Bîzdîga, neurochirurgul Iurie Melentiev găsește acum doar cuvinte de laudă pentru dumneaei, care potrivit lui, s-a prezentat pe parcursul tuturor acestor ani ca un specialist de mare valoare, manifestînd abilități profesionale în domeniul. „O persoană responsabilă, punctuală, onestă și un mentor bun pentru tinerii specialiști. Astfel s-a manifestat doamna Jana pe tot parcursul celor 52 de ani de activitate în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.
Aptitudinile sale profesionale aplicate în practică, i-au creat o imagine pozitivă în colectivul în care lucrează, dumneaei având categoria superioară de asistentă medicală iar în 2018, la cei 60 de ani ai Institutului, doamna Bîzdîga a primit Medalia Nicolae Testimițanu, fiindu-i înmânată de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Administrația IMSP Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” îi aduce sincere mulțumiri pentru munca colosală pe care o face zi de zi, în salvarea vieților omenești și felicitări pentru frumoasa vârstă ce o va împlini în luna noiembrie curent, de 70 de ani!