Unul dintre fondatorii neurochirurgiei endovasculare din R. Moldova – 40 de ani de activitate. Cine este Vladimir Parpauț
De 40 de ani readuce speranța la viață celor care într-un moment dat se pomenesc că firul abia de se mai ține.
A efectuat mii de intervenții neurochirurgicale în rezultatul cărora au fost salvați oameni cu diagnostice grave.
Vorbim despre Vladimir Parpauț – unul dintre fondatorii neurochirurgiei endovasculare din R. Moldova.
Recent, acesta și-a sărbătorit frumoasa aniversare de 65 de ani de la naștere.
Coincidență sau nu, în același timp, doctorul pentru care sala de operație este ca și a doua sa casă, împlinește și 40 de ani de activitate medicală și 20 de ani de când este șeful secției Neurochirurgie Endovasculară din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.
A salvat mii de vieţi şi continuă în fiecare zi să lupte pentru şansele de supravieţuire ale bolnavilor ajunşi în situaţii critice.
Iar dacă e să privim mai în urmă, domnul Parpauț provine din satul Nesvoia, regiunea Cernăuţi, Ucraina, dintr-o familie de colhoznici.
În anul 1973, după ce a absolvit opt clase în școala din sat, acesta a și-a continuat studiile la Școala de medicină din Bălți, apoi a intrat la Institul de Medicină și Farmacie din Chișinău, pe tot parcursul studiilor lucrând și în calitate de felcer dispecer în aviația sanitară.
În 1983 a absolvit facultatea de pediatrie cu specializare de chirurg pediatru. Astfel, tânărul doctor a fost angajat la Spitalul Clinic Republican. Chiar din primul an, paralel cu lucrul în secție, acesta a activat ca consultant neurochirurg la aviația sanitară, deservind în regim de urgență toate regiunile Republicii Moldova.
În 1989, la doar șase ani de experiență profesională, tânărul doctor merge la Institutul de Neurochirurgie Polenov din St. Petersburg pentru o specializare în domeniul neurochirurgiei endovasculare.
Din acel moment, viața sa profesională a luat o altă întorsătură.
În Republica Moldova nu erau încă pe atunci specialiști neurochirurgi endovasculari.
Acolo, neurochirurgul moldovean a învățat tehnica endovasculară de balonizare și embolizare a patologiei vasculare cerebrale și tehnica de confecționare a balonașelor, care urmau să fie detașate către fistula carotido-cavernoasă, malformația arterio-venoasă sau anevrismul arterial.
Precum ne spune dumnealui astăzi, după 40 de ani de experiență, „rezultatul intervenției endovasculare practic depinde de dibăcia neurochirurgului, operația propriu zisă o rezolvă o singură persoană.”
Întorcîndu-se acasă, aici îl așteptau mulți pacienți care fuseseră selectați pentru operații endovasculare.
Primul caz operat a fost o pacientă cu o fistulă carotido-cavernoasă, ne povestește nostalgic amintindu-și cu emoții de acele timpuri, Vladimir Parpauț.
Operația însă a decurs cu succes și a fost înregistrată ca prima operație endovasculară neurochirurgicală în Republica Moldova.
„Pot pretinde la titlul de fondator al neurochirurgiei endovasculare din Republica Moldova,” ne spune zâmbind cu modestie, neurochirurgul care nu a căutat nicicând lauri pentru ceea ce a făcut pentru medicina autohtonă și pentru pacienți.
Paradoxal, dar tratamentul endovascular pe atunci nu se practica nici în România.
Astfel, toate cazurile din clinicile neurochirurgicale din București și Iași erau direcționate la Chișinău către doctorul Vladimir Parpauț.
În octombrie 2004 Vladimir Parpauț a fost numit șef de secție neurochirurgie. Apoi, Centrul Științifico-Practic de Neurologie și Neurochirurgie a fost denumit în Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, cel care astăzi îi poartă numele lui „Diomid Gherman”.
Colegii, pentru dumnealui sunt oamenii cu care petrece, la propriu, mai mult timp decât cu familia, acasă, contribuind împreună la salvarea vieților omenești.
Astfel, în calitate de șef secţie – Vladimir Parpauț, doctor în medicină, conferenţiar universitar, neurochirurg cu categorie superioară, este descris de către cei alături de care în fiecare dimineață își începe ziua de muncă ca fiind o sursă vie de energie și bună dispoziție.
Subalternii dumnealui spun că secția prinde culoare odată cu venirea acestuia la serviciu, iar mii de pacienți trecuți prin ochii dumnealui de-a lungul anilor nu contenesc să revină ori de cîte ori au ocazia cu cuvinte de mulțumire pentru cel ce le-a oferit o șansă o viață mai bună…