IMSP Institutul Neurologie și Neurochirurgie anunţă concursul pentru suplinirea posturilui vacant
IMSP Institutul Neurologie și Neurochirurgie anunţă concursul pentru suplinirea postului vacant:
MEDIC NEUROLOG URGENȚE (secția internare) – 1 post
Cerințele postului:
- Cetăţean al Republicii Moldova;
- Studii universitare şi postuniversitare medicale;
- Deţinerea categoriei de calificare în domeniu;
- Vechimea în muncă în domeniul 3-5 ani;
- Cunoaşterea limbii de stat;
- Reputaţie ireproşabilă, spirit de echipă;
- Cunoașterea calculatorului;
- Cunoaşterea cadrului legislativ şi normativ din domeniul ocrotirii sănătăţii;
- Corectitudine şi respectarea valorilor de bază ale instituției.
Termenul limită de prezentare a dosarelor: 10 aprilie 2017
În vederea participării la concurs solicitanţii vor depune personal la sediul instituţiei, serviciu resurse umane, un dosar (mapă) care va conţine în mod obligatoriu:
• Cererea de înscriere la concurs adresată directorului;
• Curriculum vitae;
• Copia actului de identitate;
• Copii de pe diplomele de studii şi alte acte care atesta efectuarea unor specializări, categoria de calificare;
• Copie carnet de muncă;
• Certificatul medical, forma 086-e;
• 2 fotografii 3×4.