Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Schimbare în conducerea IMSP Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”

Dragă comunitate medicală și pacienți, vă aducem la cunoștință că în conformitate cu ordinul nr. 193PSS2, emis de către Ministerul Sănătății s-a produs o schimbare în conducerea IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.

Începând cu data de 27 decembrie 2023, domnul Vladimir Dolghi preia responsabilitățile de conducere ale IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, fiind numit în funcția de director interimar.
Noul director a fost prezentat colectivului instituției de către doamna ministră Ala Nemerenco. De asemenea, doamna ministră a informat colectivul despre achizitia de catre Ministerul Sănătății a unui nou aparat performant pentru investigații prin rezonanță magnetică nucleară (IRM) care va fi instalat la INN “D. Gherman”.
Vladimir Dolghi are vârsta de 45 de ani și aduce cu sine o vastă experiență și o pasiune profundă pentru oferirea serviciilor medicale de calitate. Ne așteptăm ca sub conducerea dumnealui să continuăm să dezvoltăm și să oferim servicii medicale inovatoare și eficiente.
Acesta are o carieră în domeniul sănătății, având în spate o experiență de 23 de ani în calitate de neurochirurg și conferențiar la Academia medico-militară S.M. Kirov din Sankt Petersburg.
Este specialist în efectuarea intervențiilor neurochirurgicale în cazul traumatismelor și patologiilor neurochirurgicale (vasculare, oncologice, neurodegenerative, degenerative, posttraumatice, funcționale).
Și-a făcut studiile la Universitatea de stat de Medicina și Farmacie N. Testemițanu – Medicina Generală 01.09.1994-30.06.2000.
Și-a prelungit studiile postuniversitare:
-Internatura “Chirurgie”
-Ordinatura clinică ”Neurochirurgie”
-Aspirantura ”Neurochirurgie”
Academia Medico-militară S.M. Kirov St. Petersburg, Rusia 01.09.2000 – 21.09.2007
-Curs de studii postuniversitare ”Pedagog școală superioară” Academia Medico-militară S.M. Kirov St. Petersburg, Rusia 25.09.2012 – 27.09.2014.
Acum acesta este asistent universitar la catedra de Neurochirurgie din cadrul USMF Nicolae Testemițanu, membru al Asociației Europene de Neurochirurgie (EANS), al Asociației Neurochirurgicale din Rusia și a celei din Republica Moldova.
De-a lungul carierei sale neurochirurgicale, Vladimir Dolghi a participat la nenumărate stagii internaționale, precum în clinicile universitare din Helsinki, Munich, Berlin, Copenhaga, Liberec, Moscova, Torino, Iași, Madrid etc.
În același timp, noul director interimar al INN este și unul dintre fondatorii Autonomiei naţional-culturale moldovenești din or. Sankt Petersburg “Patria” (diaspora moldovenilor).
Echipa noastră rămâne dedicată oferirii celei mai bune îngrijiri medicale posibile.
Împreună cu Vladimir Dolghi ne angajăm să continuăm să dezvoltăm și să implementăm inițiative care să asigure modernizarea metodelor existente și implimentarea noilor metode de diagnostic si tratament pacienților noștri și să răspundem nevoilor lor în mod eficient.
Încheiem acest anunț exprimându-ne recunoștința față de cel care a fost la cârma INN-ului timp de opt ani, pentru contribuția sa remarcabilă și dedicația cu care a condus instituția. Îi mulțumim profesorului Grigore Zapuhlîh pentru nenumăratele realizări manageriale ale Domniei sale pe parcursul mandatelor deținute.
Menționăm că profesorul Zapuhlîh va ocupa în continuare funcția de șef al Catedrei de Neurochirurgie din cadrul USMF Nicolae Testemițanu.
Cu respect, administrația Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, “Diomid Gherman”