Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Începând cu 1 septembrie, salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%

Începând cu 1 septembrie, salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%. În acest sens, astăzi, Guvernul a aprobat proiectul pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Astfel, va fi majorat  salariul de funcție al personalului medical (personal de conducere-medici, medici, personal medical mediu, personal medical inferior), al șoferilor autoambulanțelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească și  autosanitarelor din serviciul AVIASAN.

Proiectul este înaintat în contextul declarării anului 2020 Anului Lucrătorului Medical, declarat prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1575 din 25 mai 2020 și în temeiul Planului de acțiuni al Guvernului.

Sub aspect financiar, cheltuielile necesare pentru punerea în aplicare a majorării salariilor de funcție cu 30% pentru personalul medical, şoferilor autoambulanţelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească şi autosanitarelor din serviciul AVIASAN, începând cu 1 septembrie 2020, vor fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 362 570,3 mii lei de care vor beneficia circa 42.918 de funcții ocupate, ca urmare a modificărilor operate la Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr.172/2019 şi Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020 nr.174/2019.