Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Încă o viață salvată la INN

Echipa neuroendovasculară din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, au oferit o nouă șansă la viață unui bărbat în vârstă de 56 de ani pe nume Iurie Talpă din orașul Cricova, municipiul Chișinău.

După nenumărate vizite la doctori și multiple tratamente urmate, în căutarea unei soluții care îi va ameliora cefaleea (durerea de cap) severă care îl chinuia pe pacient de-a lungul ultimului an, bărbatul a ajuns la INN.

La internare, pacientul acuza cefalee severă, dublarea vederii, vedere încețoșată și alterarea mișcărilor globului ocular.

Inițial a fost internat în secția Maladii Neuromusculare a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, unde a fost investigat prin tot spectrul de investigații neurologice, precum RMN, CT, CT-angio, medicii având suspiciunea prezenței unei fistule carotido-cavernoase (o anomalie în comunicarea între sistemele arteriale și venoase în interiorul sinusului cavernos, în craniu.)

Ulterior, în cadrul consiliului comun format din neurologi și neurochirurgi, pacientul a fost transferat în secția Neurochirurgie endovasculară, unde a fost investigat prin angiografie clasică diagnostică și confirmat diagnosticul de fistulă carotido-cavernoasă indirectă, cu alimentare din artera carotidă internă stinga.

După pregătirea preoperatorie pacientul a fost embolizat prin intermediul unui stent graft, de către echipa neuroendovasculară din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din care face parte neurochirurgul endovascular, șeful blocului operator, dr. Ion Preguza, neurochirurgul endovascular, dr. Ghenadie Davîdov și anesteziologul Balan Alexandru.

Procedura a decurs bine, fără complicații, iar la finalul intervenției, fistula carotido-cavernoasă a fost ocluzată total.

Postoperator  pacientul cu regresia completă a durerilor și a simptomelor oculare și cu recuperarea totală a deficitelor pe care le avea.

La doar două zile postoperator, pacientul a fost externat.

Astfel, datorită posibilității  de a investiga, diagnostica și efectua intervenția în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, INN se poziționează ca un Centru de Boli Cerebro-Vasculare care oferă tot spectrul de tratament neurologic și neurochirurgical.

Menționăm că în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, începând cu anul 2019, când a fost dată în exploatare sala de angiografie, se efectuează un spectru larg de intervenții endovasculare, ca rezultat fiind salvate multe vieți, dar și calitatea acestora.

Echipa neuroendovasculară din cadrul INN utilizează două angiografe ultra-moderne, de ultimă generație, care au capacitatea de a produce imagini de cea mai înaltă calitate pentru a evalua și trata tulburările cerebro-vasculare. Acest sistem de angiografie este dotat cu toate aplicațiile clinice necesare asigurării unui diagnostic clinic corect, rapid și precis, cu minimul de doza de radiație pentru pacient și pentru personalul medical.

Astfel, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” vine să ofere soluții complexe pentru pacienți, oferind tratament performant în baza poliței de asigurare CNAM.

Menționăm că echipa INN este mobilizată și este în alertă continuă 24/24 șapte zile din șapte, pentru a acorda asistență medicală performantă.