Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

Încă o viață salvată la INN

O nouă şansă la viaţă i-a fost oferită şi lui Dumitru din Chişinău. Bărbatul de 49 de ani a ajuns la INN cu o tumoare gigant pe creier. (aproximativ 8 cm).

Bărbatul, care se simțea absolut sănătos la ai său 49 de ani, spune că totul a început cu pierderea memoriei, în urmă cu două luni. După nenumărate consultații la medicul de familie și medicul neurolog de sector, ajungând la INN, acesta a fost diagnosticat cu o tumoare gigant pe creier.

Pacientul a fost investigat prin intermediul Tomografiei Computerizate (CT) și Rezonanței Magnetice Nucleare (IRM).

La scurt timp, tumoarea i-a fost înlăturată cu succes. Intervenția chirurgicală care a durat aproximativ cinci ore, a fost efectuată de către directorul INN, profesorul Grigore Zapuhlîh, dr. Neurochirurg Vladimir Dolghi, dr. Rezident neurochirurg Tudor Costru, dr. Anesteziolog Alexandru Anghel și asistenta de operații Ectaerina Racu.

La o săptămână postoperator pacientul merge acasă, pe picioarele sale, și pregătit de a reveni în activitățile sale zilnice și în sânul familiei.

Menționăm că la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” sunt efectuate anual peste 2000 de operaţii neurochirurgicale dintre care peste 300 sunt de înlăturare a tumorilor cerebrale.

Astfel, datorită posibilității de a investiga, diagnostica și efectua intervenția în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, INN se poziționează ca un Centru de Boli Cerebro-Vasculare care oferă tot spectrul de tratament neurologic și neurochirurgical în baza poliței de asigurare CNAM.

Menționăm că echipa INN este mobilizată și este în alertă continuă 24/24 șapte zile din șapte, pentru a acorda asistență medicală performantă.