Tel: 022 82 90 27 , Email: anticamera@inn.md

INN va avea o sală de angiografie nouă, datorită CNAM

Peste douăzeci de proiecte investiționale vor fi finanțate în 2023 de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

Printre proiectele câștigătoare se află și cel al Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.Proiectul prevede reconstrucția sălii de angiografie destinată acordării asistenței medicale pacienților cu accidente cerebrovasculare acute (AVC).

Proiectul a fost desemnat câştigător dintr-un număr total de 32 de proiecte admise pentru etapa de evaluare a concursului investiţional, desfăşurat în perioada 3 februarie – 21 martie.

Proiectele acceptate spre finanţare vizează următoarele instituţii medico-sanitare publice: Spitalul Raional (SR) Căușeni „Ana și Alexandru”, SR Ceadîr-Lunga; Centrul de Sănătate (CS) Glodeni, SR Hâncești, SR Ocnița, SR Călărași, Institutul Oncologic; SCR „Timofei Moșneaga”, Policlinica Stomatologică Republicană; CS Călărași, Policlinica de Stat, CS Ocnița, SR Florești, SR Anenii Noi, Institutul Mamei și Copilului, CS Strășeni, CS Cricova, CS Ștefan Vodă, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, CS Slobozia Mare, SR Rezina.

Potrivit CNAM, pentru finanţarea proiectelor investiționale în 2023, în fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale au fost prevăzuți 30 de milioane de lei.

Accesați mai jos lista proiectelor câștigătoare.

Lista proiectelor investitionale castigatoare _concurs 2023_